Proiecte judetene
Proiect educational județean ,,Traditii si obiceiuri de iarnă la români” – ediția I
Sărbătorile de iarnă reprezintă, probabil, principala perioadă de sărbători a anului, având semnificaţii diverse în mentalul românesc – de la valenţele religioase la vacanţă. Este ocazia de a te întoarce la tradiţii şi obiceiuri,la valorile inestimabile ce definesc poporul român. De aceea, dorim să-i învăţăm pe copii prin diversele activităţi desfăşurate,să aprecieze frumuseţea portului popular,a dansului şi a cântecului românesc,a meşteşugurilor tradiţionale atât de mult apreciate în ţară, cât şi în afara ei.
Pentru noi toți,iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sărbătorirea Naşterii Domnului.
Obiceiurile legate de sărbători fac parte din cultura tradiţională a neamului nostru. Ele ţin de conştiinţa poporului român pentru că exprimă înţelepciunea populară a acestui neam,sunt esenţe ale bogăţiei noastre spirituale.
Educându-i pe copii în spiritul tradiţiilor populare româneşti ,prin diverse activităţi desfăşurate,ne asigurăm că acestea vor fi continuate de generaţiile următoare. Tuturor factorilor educaţionali le revine sarcina de a transmite copiilor dorinţa de a cunoaşte tradiţiile specifice Crăciunului,aceştia având astfel posibilitatea să păstreze nealterate tradiţiile şi obiceiurile româneşti.
Astfel,considerăm că acest proiect educaţional trebuie să evidenţieze valorile, tradiţiile şi obiceiurile româneşti.
Acest concurs este o modalitate de transmitere şi păstrare a tezaurului nostru de datini si obiceiuri în rândul copiilor, în vederea păstrării nealterate a Sărbătorilor de Iarna la români.





Grădinita cu Program Prelungit nr.10 Buzau a participat la activitatea outdoor „Bucuria de a fi copil”, din cadrul Proiectului Judetean” Învățământul Buzoian, între tradiție și modernitate”, organizată de ISJ Buzău. Preșcolarii au desfasurat ateliere de pictura vase de lut, înșirat mărgele și confectionat covorase cu motive populare. La sfărșitul activităților au primit Baloane, acadele și diplome. Grădinița noastra a fost organizatoare pentru copiii de la G.P.P.8 Buzau, G.P.P.Casuța Poveștilor și Școala Amaru.

Diferiti dar egali!
2023-2024
Expoziția – Concurs ”Copil ca tine sunt si eu ”, activitate în cadrul proiectului ERASMUS+ cu finanțare europeană, cu titlul ”ÎMPREUNĂ PENTRU UN VIITOR MAI BUN”, cu număr de proiect 2023-1-RO01-KA122-SCH-000149686, s-a desfăsurat ȋn luna martie 2024 , la G.P.P. NR. 10 Buzău, adresându-se preşcolarilor. La această activitate au fost înscriși 120 preșcolari din țară și județ, copii pasionați de activitățile artistice au incercat sa transpuna in mod artistic lucrari ce evidentiaza incluzoiunea copiilor cu cerinte educative speciale in invatamantul prescolar. ). Activitățile copiilor au fost jurizate de membrii comisiei de jurizare: pe nivel preşcolar: grupa mică, grupa mijlocie, grupa mare și pe 2 secțiuni(print screen/ fotografie).
In urma evaluării au fost acordate următoarele premii : 30 premii I, 25 premi II, 45 premii III, 10 mentiuni si 20 premii de participare .
Organizatori:
Director Grădinița Cu Program Prelungit Nr. 10 Buzău:
Profesor pentru învățământ preșcolar Popa Georgeta
Profesor pentru învățământ preșcolar : Dima Georgiana Cocuta







Spunem „Nu” violentei!
2023-2024





















Play, learn and grow digital- editia I
2023-2024
În cadrul proiectului ERASMUS+ cu finanțare europeană, cu titlul ”ÎMPREUNĂ PENTRU UN VIITOR MAI BUN”, cu număr de proiect 2023-1-RO01-KA122-SCH-000149686, în luna mai s-a desfăsurat prima ediție a SIMPOZIONULUI JUDEȚEAN ”LEARNING THROUGH DIGITAL APPROACH IN KINDERGARTHEN”, aprobat de INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BUZĂU, la poziția 40, cu nr. de înregistrare 1116/10.11.2023.
La evenimentul desfășurat online s-au înscris 38 cadre didactice, cu lucrări de interes pentru tema simpozionului: referate, prezentări ale aplicațiilor potrivite pentru a fi utilizate în învățământul preșcolar și nu numai, proiecte de activitate în care au fost integrate elemente TIC, etc.
Organizatori:
Director Grădinița Cu Program Prelungit Nr. 10 Buzău:
Profesor pentru învățământ preșcolar Popa Georgeta
Profesor pentru învățământ preșcolar Mariana Zahiu și Tucă Georgiana Maria.



Învățământul buzoian , intre tradiție si modernitate- ediția I
2023-2024









„Inocenta copilariei”
2022-2023
Ce este copilaria? Este oaza de liniste si bucurie, minunea pe care o primim cadou de la viata, este nevoia de mirare, lumea miracolului si a magiei la care ne intoarcem cu totii din cand in cand. Scopul proiectului este valorificarea potentialului artistic si creativ al copiilor, prin intermediul activitatilor artistico-plastice si practice, stimularea curiozitatii si interesului copiilor pentru manifestarile ce exprima copilaria.
„Joc si bucurie!„
2022-2023
Activitatile de educatie fizica sunt un mijloc educativ eficient care influenteaza si stimuleaza dezvoltarea fizica , psihica si sociala a copilului prescolar. Prin participarea la acest proiect dorim sa-i ajutam pe copii sa descopere si sa inteleaga frumusetea si armonia miscarii si necesitatea practicarii ei.
„Ne pregatim sa fim scolari”
2022-2023
In anul scolar 2022-2023 proiectul „Ne pregatim sa fim scolari” este la a doua editie si vor participa prescolari din judetul Buzau din unitatile de invatamant partenere. Scopul proiectului este posibilitatea obiectiva de evaluare a nivelului de pregatire al copiilor raportat la cerintele Noului curriculum pentru educatie timpurie 2019, a capacitatii de exploatare a potentialului cognitv, afectiv- motivational in contexte noi, precum si gradul de dezvoltare a atitudinilor, comportamentelor, in contextul formal si non-formal( concurs).
„Sahul in gradinita„
2021-2022
Proiectul judetean in parteneriat cu G.P.P „Cei 7 pitici” si „Asociatia spirit civic si patriotism Buzau” are ca scop cunoasterea de catre copii si, implicit, de catre toti participantii a importantei practicarii sahului in gradinita.